SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE



 Conţinutul resurselor financiare publice şi alocarea acestora

Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni. Acestea provin în cea mai mare parte din produsul intern brut şi sunt utilizate pentru consum, formare brută de capital (investiţii) şi pentru export.

Economia modernă este caracterizată de fenomenul creşterii mai rapide a necesarului de resurse decât a posibilităţilor de procurare a acestora, resursele având un caracter limitat în timp ce cererea de resurse prezintă o accentuată tendinţă de creştere.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare îndeplinirii obiectivelor economice şi sociale ale programelor guvernamentale într-o perioadă de timp determinată

În cadrul resurselor financiare ale societăţii se includ:

- resursele financiare ale instituţiilor publice;

- resursele financiare ale întreprinderilor publice si private;

- resursele financiare ale organismelor fără scop lucrativ;

- resursele financiare ale populaţiei.

Cuantumul resurselor financiare ale societăţii este influenţat de: mărimea produsului intern brut; proporţia în care acesta se împarte pentru formarea brută de capital şi pentru consum; nivelul preţurilor; volumul şi structura producţiei; posibilitatea de procurare a unor resurse financiare externe etc..

Diferenţierile existente între finanţele publice şi cele private (ale agenţilor economici) determină deosebiri şi între resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice.

Resursele financiare publice sunt o parte a resurselor financiare ale societăţii, între ele existând un raport ca de la parte la întreg. Aşadar, resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private constituie resursele financiare ale societăţii.

Resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem de bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.

Resursele reflectate în bugetele mai sus menţionate, cumulate la nivel naţional alcătuiesc resursele financiare publice totale.

Dat fiind caracterul limitat al resurselor în general şi implicit al resurselor financiare publice se pune problema alocării optime a acestora în scopul producerii tuturor categoriilor de bunuri publice, private şi mixte.

În teoria finanţelor publice se apreciază că alocarea efectivă a resurselor între sectorul public şi cel privat determină o anumită proporţie între acestea putându-se accepta că alocarea resurselor este optimă dacă cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute la un nivel maxim prin intermediul sectorului privat şi al celui public.

Mobilizarea de resurse financiare la dispoziţia statului prin intermediul prelevărilor fiscale (impozite şi taxe) determină diminuarea capacităţii financiare a contribuabililor şi reducerea posibilităţilor acestora de a-şi satisface nevoile prin cumpărarea de bunuri private.

Comportamentul consumatorilor faţă de bunurile publice şi cele private, precum raportul dintre acestea sunt puse în evidenţă de aşa-numitele „curbe de indiferenţă”.Acestea reflectă la un moment dat punctele în care preferinţele consumatorilor pentru bunurile publice şi cele private sunt egale, respectiv indiferente.

Cererea de resurse financiare publice este determinată de nivelul şi evoluţia cheltuielilor publice, dar posibilitatea acoperirii acestei cereri, la un moment dat, este influenţată de un ansamblu de factori, printre care menţionăm:

1) factori economici care determină sporirea produsului intern brut şi pe această bază sporirea veniturilor impozabile;

2) factori monetari (dobânda, creditul, masa monetară) care îşi transmit influenţa prin intermediul preţurilor. Creşterea preţurilor şi accentuarea fenomenelor inflaţioniste determină în anumite condiţii, creşterea salariilor şi a profiturilor, care la rândul lor determină sporirea resurselor financiare provenite din impozitele directe pe venit;

3) factori sociali, a căror însemnătate este tot mai mare în condiţiile accentuării rolului social al statului determinat de necesitatea distribuirii resurselor pentru satisfacerea nevoilor de educaţie, sănătate etc.;

4) factori demografici, care influenţează numărul contribuabililor;

5) factori politici şi militari, care pot determina efecte multiple asupra producţiei şi veniturilor, contribuţiei la asigurările sociale, fiscalităţii etc., ca urmare a măsurilor de politică economică, socială sau financiară;

6) factori de natură financiară, care, de fapt, sintetizează influenţa celorlalţi factori prin dimensiunea cheltuielilor publice, a căror creştere determină sporirea necesarului de resurse financiare publice.

Existenţa unei multitudini de factori de influenţă a condus la apariţia unor noi tipuri de resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.



 Structura resurselor financiare publice

Existenţa unei multitudini de factori de influenţă a condus la apariţia unor noi tipuri de resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.

Privite din punct de vedere al conţinutului lor economic, principalele categorii de resurse sunt:

Prelevările cu caracter obligatoriu sunt constituite în cea mai mare parte din veniturile cu caracter fiscal (impozite şi taxe de la agenţii economici cu capital privat şi de la populaţie).

Resursele de trezorerie sunt constituite din împrumuturi pe termen scurt, de regulă până la un an, contractate de stat prin punerea în circulaţie a unor bonuri de tezaur .

Resursele de credit public sunt reprezentate de datoria publica a unui stat pe termen mediu şi lung.

Resursele inflaţioniste (din emisiunea monetară fără acoperire) ca un mijloc de procurare a unor resurse financiare necesare statului presupun menţinerea pentru o perioadă de timp mai mare a unui nivel ridicat al inflaţiei determinând sporirea încasărilor fiscale din impozitele pe venit şi din cele indirecte, în special din taxa pe valoarea adăugată.

Structura organizatorică a statelor reprezintă un alt criteriu de grupare a resurselor publice, acestea structurandu-se în resurse ale statelor de tip federal și resurse ale statelor de tip unitar. În funcție de structura organizatorică a statelor,resursele financiare prezinta următoarea subclasificare:

Ø în statele de tip federal, resursele publice se împart în:

- resurse ale bugetului federal;

- resurse ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre;

- resurse ale bugetelor locale.

Ø în statele de tip unitar, resursele publice se împart în:

- resurse publice ale bugetului central;

- resurse ale bugetelor locale.

Luând în considerare regularitatea cu care se încasează la bugetul public naţional, avem:

Resurse ordinare (curente) care sunt constituite din acele venituri la care statul apelează în mod obişnuit, în condiţii considerate normale şi care se încasează la buget cu o anumită regularitate. În categoria resurselor ordinare (curente) se cuprind: veniturile fiscale, contribuţia pentru asigurările sociale de stat, contribuţiile ce alimentează fondurile speciale şi veniturile nefiscale.

Veniturile fiscale provin din impozite directe aşezate asupra veniturilor şi averii persoanelor fizice şi juridice particulare şi din impozite indirecte (taxe de consumaţie sau accize, taxe vamale, monopoluri fiscale, taxe de înregistrare şi de timbru).

Veniturile nefiscale cuprind prelevările la buget cu titlu de dividend, redevenţe, chirii, arenzi etc. de la întreprinderile şi proprietăţile de stat şi de la instituţiile publice.

Resursele extraordinare (incidentale) sunt constituite din acele venituri la care statul recurge în situaţii excepţionale, când resursele curente nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice. În categoria resurselor extraordinare se cuprind: împrumuturile contractate pe plan intern şi în exterior, ajutoarele şi alte transferuri primite din străinătate, ş.a.

Privite din punct de vedere al provenienţei lor resursele financiare publice se grupează în:

Resurse interne, alcătuite din: impozite, taxe, veniturile de la întreprinderile şi proprietăţile de stat, donaţiile interne, împrumuturile contractate pe piaţă internă.

Resurse externe, ce cuprind: împrumuturile de stat externe, transferurile externe primite sub formă de ajutoare nerambursabile etc.

Privită prin prisma bugetului general consolidat structura resurselor financiare publice include:

a) resurse financiare ale bugetului de stat;

b) resurse financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) resursele financiare ale fondurilor speciale extrabugetare;

d) resurse financiare ale bugetelor locale.

În România resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete denumit generic buget general consolidat şi anume:

1. Bugetul de stat

2. Bugetul asigurărilor sociale de stat

3. Bugetele locale

4. Bugetele fondurilor speciale

5. Bugetul trezoreriei statului

6. Bugetele instituţiilor publice în condiţiile asigurării echilibrului financiar

Potrivit structurii acestuia distingem următoarele categorii de resurse:

I. Resurse ale bugetului de stat, cu următoarea tipologie:

1. Venituri curente

a) venituri fiscale

- impozite directe

- impozite indirecte

b) venituri nefiscale

2. Venituri de capital (venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, venituri din valorificarea unor bunuri de la rezervele naţionale etc.)

3. Venituri din operaţiuni financiare (încasări din rambursarea împrumuturilor acordate)

II. Resurse ale bugetului asigurărilor sociale de stat:

1. Contribuţii ale angajaţilor şi angajatorilor

2. Alte contribuţii

III. Resurse ale bugetelor locale:

1. Venituri curente

a) venituri fiscale

- impozite directe

- impozite indirecte

b) venituri nefiscale

2. Venituri din capital

3. Venituri din operaţiuni financiare

IV. Resurse ale fondurilor speciale extrabugetare

Fondurile speciale extrabugetare se constituie pe seama unor venituri cu caracter fiscal, în special impozite şi taxe indirecte, pentru finanţarea unor cheltuieli publice expres precizate. Veniturile acestor fonduri au aşadar o afectaţie specială. Aceste fonduri au caracter temporar, ele luând fiinţă în raport de nevoile economiei publice.

În ansamblul resursele financiare publice din ţara noastră se includ şi resursele instituţiilor publice cu caracter autonom. Acestea pot fi: resurse proprii, alocaţii bugetare şi resurse atrase (împrumuturi, donaţii etc.)